Dark thoughts of a bright man

De fapt… nu trebuie. Eu aleg cum vreau să fiu, indiferent de lucrurile care incearcă să schimbe, aparent, personalitatea mea. Cred că mai degrabă mi-e frică de răspuns, frică generată de starea mea de melancolie, generată la rândul ei de jocul unor copii din faţa blocului meu. Strigătele, hazul, bucuria… Toate alcătuiesc o mireasmă complexă care face legături cu amintiri vechi, uitate pe undeva prin spate. Aceste amintiri, care nu au mai trecut printr-un inventar riguros de multă, muuultă vreme sunt acum doar nişte simple amintiri… care nu mă mai încălzesc cu absolut nimic. Sunt doar acolo, ocupând un spaţiu spiritual pe care ştiu în mod singur că nu-l voi mai regăsi nicicum, niciunde, nicicând.

Nu, nu amintirile mă întristează. Amintirile ne redefinesc, ne ajută să ne regăsim atunci când ne-am adâncit prea mult în lumea aparenţelor, în lumea în care nimic nu e aşa cum e, lumea în care perspectivele nu se intersectează între ele niciodată. Faptul că ştiu că nu voi mai fi niciodată la fel ca ei, care, deşi, în esenţă, n-au o perspectivă comună asupra lumii înconjurătoare, sunt, totuşi, împrejmuiţi de un cerc conjugal infinit, care îi leagă… mă întristează. Odată ce înaintezi în vârstă, apar mai multe perspective. Cercul acela conjugal se contractă, până în momentul în care creează claustrofobie asupra eului tău. Devii dezorientat, te panichezi, numărul întrebărilor creşte exponenţial cu clipele şi încep să se reflecte din ce în ce mai mult asupra propriei persoane. Bineînţeles, prima impresie e că dacă ai primi răspunsurile la întrebări, ai dobândi vreun fel satisfacţie care deviază imediat în fericire. INecontentit, o să realizezi că viaţa nu mai are niciun fel de sens acum, şi că acele întrebări, sau răspunsuri,  erau singurele lucruri care te făceau să mergi mai departe, stăteau drept ţintă. Aveai toate armele îndreptate asupra aceleiaşi singure şi unice ţinte, sau cel puţin aşa credeai.

Apar alte întrebări… iar totul devine un cerc vicios. Din fericire (aici vreau să văd o mână sus de la cei pozitivi), acest cerc vicios se rupe în punctul de plecare, la bază, la origine… la partea de la care am pornit toată această mică poveste enervantă… la partea în care tu o să primeşti toate răspunsurile.  Bazându-ne pe simpla raţiune indusă de realitatea aparentă, ajungem la concluzia că acest lucru nu este posibil. Lanţul se rupe de tot şi rămânem cu nimic.

Deci, nu trebuie să construim poveşti pe baze instabile, pentru că ştim că ele, de fapt, nu au nicio valoare reală. Şi atunci cum visăm? De ce mai credem în vise? Şi ce e realitatea? Păi, realitatea constă în acele teorii, definiţii lansate om, toate fiind bazate pe faptul că noi, după conştiinţa noastră, ştim că noi existăm ca indivizi, şi noi impunem realitatea datorită raţiunii noastre. Deci tot ce percepem intra-senzorial ştim cu siguranţă că e real. Dacă îl simţi, miroşi, guşti, auzi, vezi, ştii că e acolo. Cealaltă parte a realităţii este alcătuită de ceea ce percepem extra-senzorial, în afara celor 5 simţuri de bază. Deja intrăm în aria cu superpowers, superheroes şi alte faze.

Maturitatea este atinsă, la fel ca şi la animale, atunci când individul se simte pregătit, fizic şi mental. Spre deosebire de animale, avem ceva în plus, dar nu ştim sigur ce e acel ceva… Oare? În esenţă, avem multe în comun… de la instincte până la modul de a acţiona.

Chestia e că eu sunt cam dezorientat. De ce? Pentru că am vrut să apuc cât mai multe perspective deodată…

Cam atât. Acum că mi-am vărsat toate gândurile, mă simt mai uşor.

Alex: Ţine unpic paharele, până desfac…

[…]

Eu: Bă, ce roşie-i Cola…

Alex (se opreşte din turnat…): Tuz’… Ăsta-i vin!

• Alex are blogz0r. Click.

După câteva săptămâni pline se sentimente de-a caii, amărăciune, suferinţă, depresie care dădeau sentimentul ăla hollow life, acum sunt plin, din nou. Plin de mine, la fel ca totdeauna. Dau pe afară de plin ce sunt. De ce nu? Aşa simt că trăiesc. Kneel before thy, bă. I am back. Sunt din nou fără semnal.

Sunt un om nou. Nu mă întrebaţi de ce şi cum am făcut-o, dar revelaţiile vin atunci când le cauţi mai puţin, so… ask for it.

În primul rând, vreau să vă mulţumesc tuturor celor care şi-au băgat tot rahatul în viaţa mea, care mi-au terfelit egoul prin cel mai urât mirositor jeg de pe planetă, manelarilor, şi prietenilor aşa-zişi, pretendenţilor (mânca-v-aş pe toţi cu fulgi cu tot), celor care se uită la mine ca la panoramă, prietenului meu imaginar Grigoraş (salut 6r!6, j00 1337 hampster) şi nu în ultimul rând, ţie.

Surprins? Surprins că vorbesc de tine? Ştiu mai multe decât dumneata, fecioraş. Ştiu cum eşti, că doar toţi sunteţi la fel. Unul şi acelaşi: The Others.

Jesus rocks. Sau, nu… Jesus r0×0rz. Paşteţi fericiţi, you hornless cows. Un ou, doo oo…

Well… Here you go. World’s smallest bodybuilder. Am văzut-o şi p-asta…

Oh, BTW, îl cheamă Romeo .

LE:  Încă una, vă roooog!

Cu ocazia zilei îndrăgostiţilor, vă urez să aveţi cele mai dulci momente alături de persoanele voastre iubite şi fie ca această zi de cacao să fie ultima care mă deranjează. Cadouri, pupici, love… Bleah.

Oricum, am făcut o ediţie specială a template-ului pentru ziua de azi. Have fun… and (make) love.

Abia acum, când m-am hotărât să iau şi eu o vacanţă de câteva săptămâni, mi-am dat seama că e luna decembrie, luna cadourilor. Toate magazinele sunt pline de indivizi care îşi fac proviziile pentru sărbătorile de iarnă. Mall-urile dau pe afară de copii, bătrâni şi tot felul de oameni, gata să se pună în pielea lui Moş Crăciun şi să cumpere câte ceva pentru cei dragi.

Mi-am zis şi eu că e timpul să ies câteva ore în magazine, să văd ce mai e nou. Am nişte “caşcaval” de cheltuit pentru cadouri, haine, condoms and stuff.

Deşi Crăciunul e aproape, I can’t feel it. Încă nu am reuşit să gust acea atmosferă magică specifică sărbătorilor. Mâine voi împodobi, probabil, bradul, voi face ceva curăţenie pe aici, că e un dezastru total.

Eh, revin cu un post să vă arăt ce-am cumpărat. ^_^

Da… De băgat la bibilică: Nu vă uitaţi la p0rn în Winamp cu plug-in-ul pentru Y!M pornit.

Specimenul de azi, un anume Co$min (ce vă uitaţi urât? nu eu l-am botezat) de prin lista mea de Y!M, a rămas singurel pe-acăsucă şi s-a gândit să-şi frece puţin mădularul cât timp mă-sa îşi munceşte oasele pe centură. Da, dar când trebuie s-o faci, o faci. Uiţi de tot, bagi un .avi cu un pornoşag în the-media-player-of-choice şi dă-i să meargă… şi dă-i, şi dă-i!!! Băăă tovarăşe, te vede pisica din tavaaan, colegele de pe messenger cum te uiţi la aşa cevaaa. Să-ţi fie ruşine, partidul te vrea virgin!

LE: Hiii! Bate cineva la uşă! Ia să bag eu repede altceva să nu mă prindă… Nişte Hruşcă e bine, heh…

Bine, nene! Cu pornetul te-am înţeles… Dar cu ce-a greşt bietul Hruşcă?

Anyway, să lăsăm imaginile să vorbească.

Motto: “Aici sunt eu, tu eşti acolo… Mai bine lasă”

Am primit recent câteva comment-uri gen “Cine e ăsta? Ce vrea de la noi? Ăsta e nebun, frate!”.

Bă, şi iaca am s-o răspund şi pe asta. Sunt… Dar stai. Ce contează cine sunt? Ce contează unde sunt?

Eu exist, sunt prezent, sunt o persoană. Scriu, citesc, beau, fumez. Simt că exist. Cine mă opreşte să exist? Voi? — În niciun caz. Am atâtea să vă spun…

*rupe pagina*

Nu, ceva nu e bine. Am pornit din camera alăturată cu o inspiraţie imensă şi cu gândul că am să scriu ceva citibil pe blog-ul ăsta. Decum m-am aşezat lângă birou, totul s-a risipit. Muza m-a părăsit. Nu o condamn. Merit asta. Sunt un om mizerabil… Nimeni nu mă poate accepta aşa cum sunt, la valoarea adevărată… Totul se pierde… S-a terminat acum. Gata, mă scutur de praf, îmi lustruiesc chelia şi mă pun înapoi pe lucru…

Ceea ce este ciudat e că minunata materie cenuşie debitează idei când mă aştept eu mai puţin. Când încep să mă concentrez, totul devine înceţosat… Poate sunt eu prea savant, poate ar trebui să mai las raţiunea deoparte şi să las cuvintele să vină de la sine.

Şi până la urmă, cititorule, de ce stai tu oare în faţa unor licurici catodici (sau a unui LCD, după caz)? De ce mă citeşti? De ce încerci să mă înţelegi? Nu mă vei înţelege niciodată, oricât ai vrea. Nu poţi. Nu vei reuşi. Nu încerca… Îţi voi arăta puţin din toate — la momentul potrivit — şi atunci vei înţelege.

Acum ceva timp am postat Daft Hands, o chestie drăguţă, dar care necesită mult antrenament.

De data asta, două franţuzoaice sexy americance s-au gândit să ducă “tradiţia” mai departe. So, here you go. The one-and-only Daft Bodies:

Well, I know some people out there have some… “bad” habits. They do drugs for money or they just like to smoke it. Even though it’s illegal almost everywhere, the “purple” keeps burning. Yes, I’m talking about weed, Mary Jane… marijuana.

The Government denies the benefits of dope due to its “side effects”. There are a lot of strong arguments and deep studies that show us clearly the positive effects of weed’s active ingredient, {en:tetrahydrocannabinol}, THC for short.

The active compound in marijuana, THC, can slow the growth of lung tumors and reduce the spread of the cancer in mice, a preliminary study reveals. [More]

I’m not a fan of dope, but I see a major problem here. Marijuana is one of the main sources for natural THC, but still, the Governments deny it. I do agree that dope has some side effects, being addictive. So what? Almost every single medicine is addictive if taken in large quantities and for a long time. I don’t get it. Is there a catch or something?

Some YouTuber says:

Marijuana has been used in farming, culture, religious (christian, jewish, muslim etc), medical, food and fuel for 8000 years. Not only it has cancer and tumor fighting capiblity it also is probably the best source of biofuel on the planet. Hemp plants can also help replenish damage topsoil, it can survice drought and floods. And ive not even mentioned how it got criminalised. Do some research on it before going on some holy crusade against it…

And another one…

The corporations don’t want people using drugs that they can’t control the price of. Since the corporations run the government, marijuana will never be legalized. It is a shame that marijuana brings comfort to so many people but they aren’t allowed to use it legally. This is definitely a fight worth fighting.

So, if you want more info, be sure to check out this links or drop a comment and I’ll give you more.

Link

Link

Hand dancing based on “Harder Better Faster Stronger” by the French group, Daft Punk. It’s really weirdish…

Every single day I get up, I wash my blurry eyes, kill them cereals and drop my jelly-like body on the sofa. And… suddenly, a lot of questions keep popping into my head. At this moment, I really don’t know what’s my job on this Earth. I am still searching for something. I see a lot of people doing things with their lives. My life feels so empty and cold…

Maybe I shouldn’t make a problem out of this. Maybe I should just live for the moment and watch out for opportunities. But when opportunities don’t come up, I really feel odd. Why should I continue waiting for something that I can’t even explain? This is just a part of the problem. The true issue is that I don’t have (never) the mood to search for opportunities. I just want them to materialize in front of my eyes. I’m too lazy to create them.

This year, I’ll get involved in a lot of activities. I hope that will bring the sunshine in my life. I think I have to upgrade myself to a superior level. I feel the power within me and I am ready to spend my last bits of energy on doing something that will affect me (in a positive way) long-term.

Today… OK, tomorrow is kind of important for me. Not just because it’s my birthday (thank you, thank you very much), but because I just feel… somewhat special. I think it’s because I’ll have more spare time for my useless but nonetheless important things, and that means a lot for me. I think I’ll just lie in bed, watch some movies, call that cute girl next door who is staring at me all the time (she’s freaky, I tell you).

Presents, kisses, hugs, coke, apple pies, my sore ears… Aaah… How couldn’t you love it?! I can’t wait.

I feel a bit strange. Yes, it’s weekend, but I feel very ill and tired. Maybe that’s the reason I haven’t written anything on this blog. Suddenly, I feel powerless… Usual weekends were extremely funny. It’s all going down now: my health, my vigor, my friends… I don’t feel like doing anything.

Everything seems (again) very odd. I wish something could make me get out of this mind state. I just hate it! Bleah!