Dark thoughts of a bright man

După câteva săptămâni pline se sentimente de-a caii, amărăciune, suferinţă, depresie care dădeau sentimentul ăla hollow life, acum sunt plin, din nou. Plin de mine, la fel ca totdeauna. Dau pe afară de plin ce sunt. De ce nu? Aşa simt că trăiesc. Kneel before thy, bă. I am back. Sunt din nou fără semnal.

Sunt un om nou. Nu mă întrebaţi de ce şi cum am făcut-o, dar revelaţiile vin atunci când le cauţi mai puţin, so… ask for it.

În primul rând, vreau să vă mulţumesc tuturor celor care şi-au băgat tot rahatul în viaţa mea, care mi-au terfelit egoul prin cel mai urât mirositor jeg de pe planetă, manelarilor, şi prietenilor aşa-zişi, pretendenţilor (mânca-v-aş pe toţi cu fulgi cu tot), celor care se uită la mine ca la panoramă, prietenului meu imaginar Grigoraş (salut 6r!6, j00 1337 hampster) şi nu în ultimul rând, ţie.

Surprins? Surprins că vorbesc de tine? Ştiu mai multe decât dumneata, fecioraş. Ştiu cum eşti, că doar toţi sunteţi la fel. Unul şi acelaşi: The Others.

Jesus rocks. Sau, nu… Jesus r0×0rz. Paşteţi fericiţi, you hornless cows. Un ou, doo oo…

Chestii foarte bune = chestii foarte rele. Explic mai încolo. Deocamdată încerc să-mi revin.

De ce? De ce eu? De ce 666 de mesaje necitite? De ce sâmbătă? De ce Gmail? Încă şase spam-uri… haide măi!

Cu ocazia zilei îndrăgostiţilor, vă urez să aveţi cele mai dulci momente alături de persoanele voastre iubite şi fie ca această zi de cacao să fie ultima care mă deranjează. Cadouri, pupici, love… Bleah.

Oricum, am făcut o ediţie specială a template-ului pentru ziua de azi. Have fun… and (make) love.

Holy fucking shit-eating poopmaster.  Asta îmi aduce aminte de episodul ăla din South Park, când au învăţat să se cace toţi pe gură.

No, dudes. This is definitely not normal.  Red Hot Catholic Love, of course.

Iată că, după ce şi-a făcut apariţia pe scena jegoasă a hip-hop-ului românesc în 2007, Cumicu lansează azi 10.02.2008, odată cu un nou website, albumul intitulat oareşcum poetic “În dulcele stil clasic”. Probabil aţi mai auzit de acest Cumic , din trupa Replica, dar asta e altă poveste.

“În dulcele stil clasic” este un progres major de la vechiul album, prezentând instrumentale mai hardcore şi rime la fel de bine plasate. O să auziţi multe instrumente şi sample-uri de orchestră, de pian, chitară, vioară şi altele. Albumul nu are o temă bine definită, atingând mai multe subiecte can-can din lumea oraşului, dar se observă că accentul e pus pe calitate şi stil.

Albumul conţine nu mai puţin de 28 de piese, incluzând Intro-ul, Outro-ul şi Skit-urile. Eu sunt 100% impresionat de material, fiind o surpriză extrem de plăcută pentru urechile mele, şi pot spune cu mâna pe inimă că am ascultat cam tot ce se putea asculta din sfera această muzicală.

Cumicu are un stil lipsit de pupincurism, direct şi miserupist, uneori melancolic. Omul ştie unde să lovească.

Eu vă las albumul la download (nu, nu e warez, îl găsiţi şi pe site) şi după o audiţie atentă, vă aştept să daţi cu părerea. Big up Cluj, big up Cumicu!

Download Cumicu — În dulcele stil clasic (2008) (direct)
Download Cumicu — În dulcele stil clasic (2008) (torrent)

Ia-c-aşea v-am adusî aşilea şeli dooâ episoadi din ghini-cunoăscutul sărial “Budăi Beer”. Don’t worry, grab a Budăi.

Shi faaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa…

aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa…

aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaashi?

Da, deci se vede clar că infractorul, vandalizatorul de bloage mi-a tras-o. Să moară… împuşcat.

Via Piry.

Ca să încep acest post filosofic într-un mod şi mai filosofic… Iată unul dintre citatele care m-au marcat în viaţa de zi cu zi:

“I still live, I still think: I still have to live, for I still have to think.” — Nietzsche

Umanitatea a fost înzestrată cu acest dar, cu această capacitate, de a gândi. A gândi înseamnă să trăieşti, să conştientizezi mediul înconjurător şi fiinţele vii. Oamenii gândesc pentru a-şi răspunde la întrebări, dar este raţiunea gândire? Ei bine, raţiunea presupune şi alte zestre omeneşti, care nu depind de intelect, şi anume, instinctele. Instinctele sunt ca nişte tipare, reflexe, whatever… care ne ajută să reacţionăm rapid. De fapt, ceea ce se întâmplă este că, maşina noastră centrală, creierul, analizează foarte rapid situaţiile care necesită instincte şi face legăturile cu aceste “mici tipare”, numite instincte.

Câţi dintre voi încă mai gândiţi?

Eh, am văzut că a apărut noua versiune a theme-ului Freshy, adică versiunea a doua şi m-am gândit s-o pun şi eu.

Tema se poate configura foarte uşor (cu ajutorul plug-in-ului Customize, găsit pe acelaşi site, dar are şi un număr de design-uri CSS predefinite incluse in pachet. Tema aduce îmbunătăţiri substanţiale faţă de vechea versiune, având o funcţionalitate mult îmbunătăţită.

Franţuzul ăsta (Jide) a facut o treaba bună. Aplauze vă rog!

O să revin cu mai multe detalii mai încolo… Până atunci…

Freshy 2 Download
Customize plugin Download

I

Mii de steluţe argintii luau fiinţă sub aceşti bocanci grei, pe care am vrut să-i lansez pe orbită de multă vreme. Lumina chioară, cocoţată pe nişte stâlpi de-a lungul potecii îmi călăuzea paşii către locul cel mai călduros posibil: acasă.

[…]

Cineva mi-a simţit mersul greoi. Observat, vânat, luat în vizor… mă simţeam ca într-un bol de sticlă, […]. Din nimic în nimic… Din ceva pentru ceva.

II

Plânge. Pot s-o aud. Mă priveşte şi mă plânge, de parcă nu aş fi şezut acum două ceasuri în braţele ei fierbinţi, parcă sfinţite. Mă vânează cu privirea. Ochii ei îmi spun că nu mă recunoaşte. M-am apropiat. Ea continua să privească, de după ochiul de geam înfumurat, indulgent, iertându-mi mersul haotic cu verdele aprins din privirea-i deşartă. La fiecare pas de-al meu, inima ei creştea direct proporţional. Parcă călcam pe corpul ei fraged, distrugând ultima firimitruă de frumuseţe. Îi simţeam durerea. Voia să urle, leoaica… prin mine.

Un răget surd a reconstituit oraşul pierdut din imensitatea sufletului meu. Ştiam că este ea. Lumina ochilor ei nu m-a orbit, şi mi-a îngăduit să văd adevărul. Mă controla cu uşurinţă, mişcându-şi degeţelele pe propriul ei corp; cu îndemânarea unei pianiste, îşi număra coastele. Trăgea de sfori, eu mă lăsam tras… “Mai vreau… cântă-mi ceva. Încă puţin…”. Mă manipula cu atâta uşurinţă… Iar eu… Eu, un voodoo paralizat în marea de sunete şi lumini… Sufletul ei căuta reîntregirea, reuniunea. Nu era înfometată, era doar o exploratoare ostenită pe tărâmul lui Harap Alb, un ion negativ, levitând spontan ici-colo.

Şi m-a găsit, pe mine, sufletul pierdut, piesa de puzzle uitată sub pat. O fuziune perfectă, cu un singur rezultat. 1. Suntem unul. Singularitatea absolută, antipluralul… Eram 2 în 1.

Va urma…

Nu ştiu câţi dintre voi cunoaşteţi sau urmăriţi această trupă, dar pe mine întotdeauna au reuşit să mă impresioneze băieţii. Deşi nu sunt un împătimit al genului ăsta, pot să spun cu mândrie că sunt un admirator RATM. Când spui RATM te gândeşti, probabil, la Tom Morello, chitaristul, sau probabil la Zack de la Rocha, MC-ul. Spun MC pentru că RATM s-a născut printre primele trupe care introduceau elemente rapcore out there.

Trupa s-a despărţit în 2001, dar au revenit în 2007, facând furori din nou. RATM a fost, este, şi va fi una dintre trupele mele preferate. Go RATM! Rage+!

Şi acum, una din favoritele mele, Bulls On Parade (prea mult Guitar Hero 3):

N-am mai scris de multă vreme pe-aici. Poate că e timpul.

Întrebare: Când ştie un blogger dacă e timpul potrivit sau nu e timpul potrivit să posteze pe blog? Cum e posibil să ştie? Nu ştie. Şi totuşi, sunt mulţi care postează zilnic, fără probleme, iar eu… cât despre mine… nu cred că am avut vreo regulă. Cred că trebuie să cunoşti scopul pentru ca să…

Eh, ce tot scriu acolo… Nu asta vreau să scriu în postul ăsta. E altceva.

Altceva. Sunt răcit de vreo câteva zile încoace. Cică e viroză respiratorie, şi e peste tot. Tocmai am primit un mass. Băga-mi-aş pixul. Minimize. Aşa, deci m-a prins şi pe mine răceala asta… Prima simptomă a fost tusea… Apoi febră 40, dureri musculare, laringită. Ceea ce vreau să spun este că mi-am distrus organismul de atâtea antibiotice şi chiar şi acum, după ce sunt puţin mai bine, am aceeaşi stare de “blegeală”.

Concluzia: Protejaţi-vă! Luaţi-vă mânuşi chirurgicale în mâini… şi pe capete. Şi nu daţi mâna cu nimeni. Nici măcar cu prietenii.

La naiba, aberez. Mă duc înapoi la messuit. Mă aşteaptă calvarul. So long.

eu: fa-mi o poezie
eu: :))
alex: stai
alex: ca esti al 3′lea

dupa 5 minute…

alex: tudorel copil tampit
tu mai nou te’ai smecherit
de la scoala tu chiulesti
si pe mata o prostesti

tatal tau e un handicapat
tot ce face:sta in pat
tot timpu e plecat
doru’ de el te’a apucat

si incepi a plange sec
ca ai avut si tu un esec
laba ai descoperit
si slobozul na venit

mama ta e ingrijorata
nu vei avea copii niciodata
urmasii ei nu vor mai fi
iar tu sigur vei tampi
alex: mna>:P
eu: =))
eu: AHAHAH
alex: ;;)
alex: am stofa d poet tzam zis
eu: eminescu, frate
eu: !!
eu: :))
alex: :)))
alex: cand copil mic eram,
jocuri era tot ce vedeam.
viata era doar un joc
si nu eram lipsit de noroc

intotdeauna castigam
peste nas eu le dadeam.
dar timpul si el trecea
si jocul ma plictisea

timpul trecea si cresteam.
din crescut nu ma opream,
mai jucam un joc pe zi
pentru a nu ma plictisi.

acum ca am crescut
jocul a disparut.
viata e luata in serios
iar jocul e de prisos…
alex: ia
alex: asta am facut’o la romana:D
eu: zici ca-i manea
eu: =))
alex: :)))

Notă: “Tudorel” este un personaj strict ficţional, fiind un rezultat al imaginaţiei noastre bolnave.

Am - ăăă - primit, foarte recent, nişte emailuri, mai mult sau mai puţin plăcute.

Unul dintre ele a reuşit să-mi ungă puţin rotiţele şi să-mi ofere o perspectivă puţin mai interesantă.

Aşadar, azi vom vorbi despre blog-uri şi cum se scriu ele. Oamenii au blog-uri. Mulţi oameni au blog-uri. Blog-urile sunt un lucru relativ bun. La fel ca şi jurnalele, blog-urile ajută indivizii să-şi urmărească propria evoluţie intelectuală, cu condiţia ca acel blog serveşte ca un jurnal personal, la care contribui cu opinii, gânduri, trăiri, dureri etc., care nu tratează un subiect unic.

Aici avem de-a face cu un blog personal. Bloggerii de acest gen, care administrează şi scriu un asemenea blog, au un stil destul de familiar, fără chestii sofisticate. Pot apărea interacţiuni blogger-cititori, dar nimic exagerat.

Un alt tip de blog este unul care creează o comunitate, având ca nucleu teme de discuţie din viaţa cotidiană, probleme discutabile. Ei bine, aici relaţia dintre blogger şi cititor, şi a citititorilor între ei este una mai solidă. Practic, aşa se formează comunităţile online: Power to the people!

Mai avem blog-urile de ştiri şi cele traffic-targeted, pe care, sincer, le urăsc.

Până data viitoare, ‘God Bless You Soul, Stranger!’.

Disclaimer: NU am scris acest text. Nu m-a plătit nimeni să-l pun pe blog. Scopul lui este strict de a vă amuza. N-Joy!

5:00- M-a trezit surioara mai mica, iarasi a venit beata. Stie doar sa bea si sa mearga la concerte, ea nu ma iubeste… Eu cand eram de varsta ei aveam colectie de timbre. Iarasi nu pot sa adorm, va trebui sa-mi rod lacul de pe unghii.
6:00- Imi rod lacul de pe unghii.
7:00- Aproape ca m-a vazut maicamea ca imi rod lacul de pe unghii. Mi- a zis sa imi ridic din pat fundul de poponar necajit si sa ma duc la scoala. She makes me cry.
7:05- Am inceput sa ma pregatesc de scoala, mi-am imbracat pantalonii, stramti. Mai multe insigne, mai multe, mai multe. Fuck! Mi-am pierdut o insigna! I hate this stupide world. Sa nu imi uit caciula si sa-mi fac ochii cat mai negri.
7:20- M-a vazut sormea. A inceput sa rada. Punkista dracului!
7:21- Mi-a cazut o insigna. Am agatat-o la loc.
7:28- Mi-a cazut o insigna. Am agatat-o la loc.
7:35- Mi-am pus caciula in cap, ies din casa si observ ca imi lipseste o insigna. Am gasit-o,am agatat-o la loc.
7:50- Mi-am pus un ciorap pe cap, nu caciula(ma gandeam de ce ma strange atat de rau caciula asta).!@#$ happens. M-am intors acasa, mi-am luat caciula, m-am dus la scoala.
8:20- Am intarziat la ora, nu m-au lasat sa intru in clasa, stau pe hol. Plang.
8:41- S-a terminat ora, am intrat in clasa, mi-am aruncat geanta, am iesit pe sala si stateam trist.
8:43- I hate my life. Stam cu emokids in cinci, plangem.
9:00- Stau la ora si plang.
9:10- M-au dat afara de la ora, stau pe sala, plang.
9:15- M-am dus la baie.
9:16- Am ajuns la baie sa ma pish. Am inceput sa plang, am uitat sa ma pis.
9:17- Iesind de la baie mi-a cazut o insigna. In buda. L-am luat, l-am agatat la loc.
9:18- Ma uit in oglinda, sunt dragut. Ar trebui sa-mi fac o poza.
9:31- (pauza) Au venit emokids si au zis ca sunt tru. Trecea sormea pe langa mine si a inceput sa rada. I-am zis ca e rea. Ea mi-a dat un bocanc in fata. She makes me cry.
9:35- Emokids i-au zis ca nu are dreptate. A inceput sa ii bata pe toti cu bocancii.
9:37- Am vrut sa fug, m-a batut din nou.
9:44- Stau la ora , ma dor venele.
10:10- Am scris scrisoarea de ramas bun pe banca.
10:12- M-a vazut profa, m-a dat afara de la ora. Stau si plang.
10:21- Stau la cantina. Am inceput sa plang, am uitat sa mananc. A trecut sormea pe langa mine si mi-a dat un capac. Iesind de la cantina mi-a cazut o insigna in vasul cu resturi. L-am luat, l-am agatat la loc.
10:29- M-au vazut emokids si au zis ca sunt tru.
10.40- Stau la ora, imi scriu scrisoarea de ramas bun. Inca fara sange. Da-l in plm de sange, principal e sa fie cat mai trista.
10:50- Am terminat de scris, am incercat sa citesc si profa m-a dat afara. Iesind din clasa mi-a cazut o insigna, a cazut dupa calorifer, am ridicat-o si am agatat-o la loc.
11:11- (pauza) Emo kids au vazut insigna, au zis ca sunt tru. Le-am dat si lor sa citeasca scrisoarea. Au zis ca sunt si mai tru. Trece fratimiu, a citit si el scrisoarea si mi-a zis ca sunt un idiot, si ca ce fac nu e tru. Eu l-am intrebat ce e tru? El mi-a dat mp3-ul sa ascult la ore. Ramones si Sex Pistols.
12:30- Ascultam muzica la ore si m-am speriat, am inceput sa plang! Am fugit din clasa. (eu stiam ca fratimiu asculta cacaturi, dar nu credeam ca atat de oribile). In timp ce fugeam mi-a cazut o insigna. Am ridicat-o, am pus-o la loc. M-a ajuns profu’ din urma, m-a luat de guler, m-a adus in clasa si mi-a spus ca sunt poponar. Dupa m-a dat afara din sala.
12:45- Stau si plang.
12:50- (pauza) le-am dat baietilor sa asculte si ei la mp3. Costica a lesinat, vasile a inceput sa planga, Vova ne-a marturisit ca a ramas fara oja roz, si a intrat intr-o depresie, Lionia in tipete a fugit, i-a cazut o insigna. Fratimiu a vazut aceasta scena, mi-a luat mp3-ul , mi-a spart fata si a zis ca suntem…
13:00- Am inceput sa ma dau la Svetlana, mi-a zis ca sunt un poponar infect. Upi! Ma place! Stau si plang de bucurie.
13:20- M-a dat afara profu’ din clasa.
13:40- S-au terminat orele. I-am asteptat pe emokids. Pe rand scapand insigne si ridicadu-le ne-am dus spre casa. Ne-am inteles sa ne intalnim pe la 4.
14:00- Am ajuns acasa, nu era nimeni, asa ca am pus Tokio Hotel, stau, imi rod lacul de pe unghii.
14:20- A venit sormea si mi-a oprit casetofonul, s-a culcat.
14:40- Am pornit casetofonul si am trezit-o pe sormea… Mi-a spart fata, am incercat sa ripostez…
14:50- AAAA!!! She makes me cry.
15:00- Stau legat de calorifer cu un ciorap in gura, cu castile in urechi. Canta ceva oribil! I want to die.
15:10- Pe la sormea au trecut niste tovarasi, am pus gecile pe mine si am inceput sa ma bata cu piciorele.
15:20- A venit mama, a dat cu piciorul in gramada de haine si dupa gemetele scoase de mine si-a dat seama ca e cineva acolo
15:30- Mama m-a dezlegat si m-a trimis dupa paine.
16:00- Stau la alimentara la coada, langa mine stau niste baieti cheliosi si se uita ciudat la mine. (cred ca ma invidiaza ca am atatea insigne tari)
16:10- M-au batut, mi-au luat banii, am incercat sa ma ridic , mi-a cazut o insigna, am agatat-o la loc.
16:20- Am ajuns acasa, mama m-a batut si s-a dus dupa paine. @!#$ happens.
16:30- Am intarziat la intalnirea cu emokids.
16:35- Emokids au zis ca nu mai sunt tru.
16:37- Mi-a cazut o insigna.
16:40- Ne-am impacat cu emokids. Stam si plangem.
16:55- A trecut un punkist pe langa noi. I-am zis ca e un dobitoc si sa se duca in p***** noastre. Si tot grupul nostrum (25 de personae) l-am batut! Ce adevarati suntem!!!
17:10- Au venit 10 punkisti si ne-au batut rau de tot. ce prosti, oricum noi suntem mai tru!!!
17:30- Adunam marunt pentru bere. (upi! Ce tru suntem)
17:32- Vanzatoarea nu vroia sa ne dea bere.
17:35- Am reusit sa o convingem pe vanzatoare sa ne dea bere, am luat 2 litri. (upi! Suntem mai tru de cat toti!)
17:50- Vroiam sa deschidem, a venit sora mea si inca 4 punkisti, ne-au luat berea.
18:00- Treceau trei tipe pe strada, am inceput sa ma dau la ele, au venit in spre mine si mi-au zis ca sunt un virgin neputincios , si sa le las in pace de poponar infect ce sunt… ce sexy sunt, ele sigur ma vor si ma invidiaza, pentru ca am machiajul mai tru!!!
18:15- Vova ne-a zis ca e virgin si a intrat in depresie.
18:20- Am vazut o nunta, alexandru a zis ca mireasa e imbracata in alb pentru ca e… (am hotarat sa ne imbracam de maine numai in alb).
18:30- Am ajuns acasa, am mancat, si m-am dus sa ma uit la desene.
17:00- S-au terminat desenele si m-am asezat sa imi scriu ultimul ravas.
17:20- Ascult tokio hotel, e o formatie emo…
19:00- A venit surioara mea mai mica, m-a batut si a plecat…
21:00- Mama mi-a zis sa ma culc. “mama am deja 17 ani, pot sa ma rad pe picioare?”
21:05- M-a batut mama la fund. Stau in pat si incerc sa adorm. @!#$!!
21:10- Nu pot sa adorm, unde-mi sunt unghiile alea vopsite?
21:15- Mi-am ros lacul de pe unghii. Am adormit.

Şi iaca a trecut şi 2007… un an destul de greu, plin de insuccese… Dar pot sa spun ca a fost si anul care mi-a adus cele mai multe satisfacţii.

Eu vă doresc un An Nou uber fericit, plin de împliniri şi tot ce vă doriţi. Nu uitaţi că (încă) aveţi un creier care trebuie folosit, şi nu lăsaţi societatea să vă îndoctrineze.

Şi ca să fiu şi eu în pas cu trend-ul, iată ce îmi doresc de la boul ăsta cu un 8 în coadă…

Să dea Domnu’ să nu ies pozitiv la testul ADHD (Attention Deficit Hyperactive Disorder), că han-tătarul ştie ce mă fac. Dar o să revin mai tărziu la ce îmi doresc…

Până una alta, v-am pupat păsăricile, şi-am plecat cu sorcova. Hai “La Mulţi Ani!”.

Ehehehe, it’s Christmas time! Ca să ne integrăm cu toţii în atmosfera de Crăciun, eu şi omuleţii din South Park vă propun un concert Eric Cartman pentru toate vârstele, rasele… pentru toţi heterosexualii şi nu numai. Enjoy!

[ download song ]

Merry Xmas, bitches!

Abia acum, când m-am hotărât să iau şi eu o vacanţă de câteva săptămâni, mi-am dat seama că e luna decembrie, luna cadourilor. Toate magazinele sunt pline de indivizi care îşi fac proviziile pentru sărbătorile de iarnă. Mall-urile dau pe afară de copii, bătrâni şi tot felul de oameni, gata să se pună în pielea lui Moş Crăciun şi să cumpere câte ceva pentru cei dragi.

Mi-am zis şi eu că e timpul să ies câteva ore în magazine, să văd ce mai e nou. Am nişte “caşcaval” de cheltuit pentru cadouri, haine, condoms and stuff.

Deşi Crăciunul e aproape, I can’t feel it. Încă nu am reuşit să gust acea atmosferă magică specifică sărbătorilor. Mâine voi împodobi, probabil, bradul, voi face ceva curăţenie pe aici, că e un dezastru total.

Eh, revin cu un post să vă arăt ce-am cumpărat. ^_^

Acum ceva timp am postat Daft Hands, o chestie drăguţă, dar care necesită mult antrenament.

De data asta, două franţuzoaice sexy americance s-au gândit să ducă “tradiţia” mai departe. So, here you go. The one-and-only Daft Bodies: